Persoană la birou completând acte de reglementare în protecția mediului

Acte de reglementare: autorizație, aviz, acord de mediu

Principalele acte de reglementare reprezintă documente obligatorii emise de autoritatea competentă de protecția mediului pentru a stabili condițiile de mediu pentru implementarea unui proiect / plan / program sau pentru desfășurarea unei activități pe un amplasament.

Principalele astfel de acte sunt:

  • Autorizație de mediu / Autorizație integrată de mediu – necesară pentru desfășurarea oricărei activități cu impact semnificativ asupra mediului înconjurător
  • Aviz de mediu – este necesar pentru aprobarea de planuri și programe și se obține în urma procedurii de evaluare strategică de mediu
  • Acord de mediu – obligatoriu a fi obținut înainte de demararea implementării unui proiect cu potențial impact semnificativ asupra mediului înconjurător

Funcționarea în lipsa acestor acte de reglementare sau în neconcordanță cu condițiile stabilite prin documentele respective se sancționează cu amenzi de până la 100.000 lei și anumite fapte sunt considerate de natura penală.

Cu ce vă putem ajuta?

Asigurăm asistență pentru obținerea actelor de reglementare, prin:

  • Elaborarea documentației necesare și depunerea acesteia în termenele stabilite prin legislație (cereri, fise de prezentare, completări)
  • Elaborare studii de mediu necesare (unde este cazul): raport de mediu, raport de amplasament, bilanț de mediu, raport de impact asupra mediului, raport de securitate, evaluare adecvată
  • Depunere documentație obținere viză anuală și asistență la vizita pe amplasament a reprezentanților APM
  • Corespondența cu autoritatea competentă în domeniul protecției mediului
  • Reprezentarea în ședințele comitetelor de analiză tehnică

Cu alte cuvinte, gestionăm toate aspectele pe care le implică procedurile de emitere a actelor de reglementare. Scopul este să obțineți aceste documente în cel mai scurt timp posibil, fără întârzieri determinate de comentarii sau solicitări de clarificări din partea autorităților.